Ecografia cardiacă, numită și ecocardiografie, este una dintre cele mai importante investigații folosite în cardiologie. Este o metodă neinvazivă, nedureroasă și fără iradiere, care permite evaluarea inimii în timp real: dimensiunile cavităților cardiace, funcția mușchiului inimii, valvele și fluxul sângelui prin inimă.
Spre deosebire de electrocardiogramă (EKG), care înregistrează activitatea electrică a inimii, ecografia cardiacă oferă informații despre structura și funcționarea acesteia. Cele două investigații sunt, de aceea, complementare.
Ecocardiografia utilizează ultrasunete pentru a obține imagini ale inimii. Medicul cardiolog poziționează o sondă în diferite puncte ale toracelui și poate analiza pe monitor inima în mișcare.
O examinare ecocardiografică completă include de obicei și ecografia Doppler cardiacă, prin care sunt evaluate direcția și viteza fluxului de sânge.
Investigația poate furniza astfel informații atât despre anatomia inimii, cât și despre modul în care aceasta funcționează.
Prin ecocardiografie pot fi evaluate numeroase elemente importante:
Interpretarea corectă nu înseamnă însă doar măsurarea unor valori. Datele ecografice trebuie integrate cu simptomele pacientului, examenul clinic, electrocardiograma și, atunci când este necesar, cu alte investigații cardiologice.
Unul dintre parametrii cunoscuți de pacienți este fracția de ejecție a ventriculului stâng (FEVS).
Aceasta estimează proporția de sânge pe care ventriculul stâng o ejectează la fiecare contracție și este importantă în evaluarea pacienților cu insuficiență cardiacă, după infarct miocardic sau în diferite boli ale mușchiului cardiac.
Totuși, o fracție de ejecție normală nu înseamnă automat că inima este complet normală. Pot exista afecțiuni cardiace importante chiar și atunci când fracția de ejecție este păstrată.
Din acest motiv, o ecografie cardiacă modernă trebuie interpretată în ansamblu, nu doar prin prisma unui singur număr.
La pacienții care au suferit un infarct miocardic, ecocardiografia are un rol esențial.
Ea poate arăta dacă anumite regiuni ale inimii se contractă mai puțin sau deloc și permite evaluarea impactului infarctului asupra funcției globale a ventriculului stâng.
Ecografia poate identifica, de asemenea, unele complicații ale infarctului și este utilă pentru monitorizarea evoluției pacientului după tratament, inclusiv după coronarografie și angioplastie coronariană cu implantare de stent.
Ecocardiografia este investigația principală pentru diagnosticul și urmărirea majorității bolilor valvulare.
Poate identifica și cuantifica afecțiuni precum:
În cazul unei stenoze aortice, de exemplu, ecografia Doppler permite măsurarea vitezei sângelui prin valva aortică și calcularea gradienților și a ariei valvei. Aceste informații sunt esențiale pentru stabilirea severității bolii și pentru alegerea momentului potrivit pentru intervenție.
În formele severe, evaluarea ecocardiografică face parte din procesul prin care se stabilește dacă pacientul are indicație pentru înlocuirea valvei aortice, chirurgical sau printr-o procedură minim invazivă de tip TAVI.
Medicul poate recomanda o ecografie a inimii în numeroase situații, printre care:
Ecocardiografia poate fi indicată și înaintea anumitor intervenții sau pentru urmărirea pacientului după o procedură cardiologică.
Nu există o regulă conform căreia orice persoană trebuie să efectueze anual o ecografie cardiacă.
Frecvența examinării depinde de motivul pentru care a fost recomandată și de afecțiunile existente. Un pacient cu o valvulopatie semnificativă sau cu insuficiență cardiacă poate necesita evaluări periodice, în timp ce pentru o persoană fără boală cardiacă intervalul poate fi mult mai mare sau repetarea investigației poate să nu fie necesară.
De aceea, momentul repetării ecografiei cardiace trebuie stabilit individual de medicul cardiolog.
Pentru ecocardiografia transtoracică obișnuită nu este necesară, în general, o pregătire specială.
Pacientul este așezat de obicei pe partea stângă, iar medicul aplică pe torace un gel special și examinează inima cu ajutorul sondei ecografice.
Investigația este nedureroasă și nu utilizează radiații ionizante. Acest lucru permite repetarea sa atunci când există o indicație medicală.
Nu.
Aceasta este una dintre cele mai importante precizări pentru pacienți.
O ecografie cardiacă normală arată că parametrii structurali și funcționali evaluați prin această metodă sunt în limite normale, dar nu exclude toate bolile cardiovasculare.
De exemplu, arterele coronare nu pot fi evaluate complet prin ecocardiografia transtoracică obișnuită. Un pacient poate avea boală coronariană semnificativă chiar dacă ecografia cardiacă de repaus este normală.
În funcție de simptome și de riscul cardiovascular, medicul poate recomanda investigații suplimentare, cum ar fi testul de efort, ecocardiografia de stres, angio-CT-ul coronarian sau coronarografia.
Ecocardiografia este una dintre cele mai valoroase investigații din cardiologie, însă rolul său este maxim atunci când face parte dintr-o evaluare cardiologică completă.
Aceeași modificare ecografică poate avea semnificații diferite la doi pacienți diferiți. Vârsta, simptomele, tensiunea arterială, antecedentele cardiovasculare, electrocardiograma și celelalte investigații trebuie analizate împreună.
Scopul unei ecografii cardiace nu este doar obținerea unor măsurători, ci răspunsul la întrebările importante: există o boală cardiacă? cât de severă este? necesită tratament sau investigații suplimentare? și când trebuie reevaluată?
Lasă un răspuns